Proaspăt şi gustos – esenţa O’FRESH

Proaspăt şi gustos – esenţa O’FRESH

Cu toţii am observat că piaţa restauraţiei este afectată de schimbări în obiceiurile de alimentaţie ale populaţiei. În acest sens putem menţiona tendinţa din ce în ce mai pronunţată de a renunţa la mâncăruri clasice şi a le înlocui cu gustări rapide, bazate în principal pe sandwich-uri şi produse de panificaţie. De asemenea, este în creştere numărul gospodăriilor în care toţi membrii lucrează cu program întreg, ceea ce duce la renunţarea la meniuri clasice, în favoarea luării prânzului chiar la locul de muncă. Acest lucru se reflectă într-o tendinţă pronunţată de vânzare a produselor alimentare de tip sandwich şi snacks.

Amplasate în incinta firmelor, în gări, în staţiile de metrou sau în aeroporturi, vendomatele cu alimente şi răcoritoare au început să îi atragă tot mai mult şi pe români, produsele fiind convenabile pentru persoanele active. Oamenii preferă acest tip de produse din comoditate, principalul motiv fiind ritmul rapid de viaţă, precum şi faptul că mâncarea e gustoasă, le oferă energie şi nu trebuie adusă de acasă. Disponibile 24 de ore pe zi, automatele de distribuţie deservesc o mulţime de cumpărători în întreaga lume în fiecare minut, numai în Europa estimându-se că există câteva milioane de vendomate, pe o piaţă de 295 de milioane de consumatori pe săptămână.

O’Fresh – scurt istoric

În ţara noastră vânzările automate au fost introduse doar în urmă cu câţiva ani, destul de puţini operatori activând în acest domeniu. Urmărind potenţialul de dezvoltare al domeniului distribuitoarelor automate pe piaţa din România şi având ca exemplu modelul de succes occidental, câţiva întreprinzători străini lansează în februarie 2008 firma Fresh’n Tasty, oferind soluţii integrate, rapide şi la îndemână.

Fresh’n Tasty are ca obiect de activitate distribuţia şi comercializarea de produse alimentare prin automate de distribuţie vending snack & drinks sub marca O’Fresh. După trei ani pe piaţa de vending, activitatea cunoaşte o dezvoltare continuă, în prezent peste 300 de vendomate O’Fresh fiind amplasate în locaţii din Bucureşti şi zonele limitrofe, cu precădere în clădiri de birouri, locaţii cu trafic, săli de mese sau zone de recreere.

Compania se adresează cu precădere persoanelor active din mediul urban ce îşi desfăşoară activitatea în locaţii fără sistem de catering sau fără alte surse de aprovizionare cu produse alimentare. Vendomatele reprezintă varianta complet automatizată a unui bufet în miniatură, aflat la îndemână, deschis non-stop şi asigurându-le angajaţilor confort sporit pe timpul orelor de lucru.

Pe lângă pauza rapidă de revigorare de care pot beneficia consumatorii, chiar şi companiile ce optează pentru amplasarea unui vendomat au de câştigat la nivelul percepţiei atât faţă de angajaţi, prin preocuparea pentru optimizarea condiţiilor din locaţia în care personalul îşi desfăşoară activitatea, cât şi faţă de vizitatori, prin crearea unui mediu confortabil şi productiv unde să se poată lua o gustare şi asigurarea de servicii de calitate aferente acestuia.

Gamă variată de produse

O’Fresh pune la dispoziţia consumatorilor o paletă variată de produse din care aceştia pot alege: sandwich-uri, deserturi, gustări sărate şi dulci, băuturi răcoritoare.

Produsele proaspete, cu o pondere importantă în oferta O’Fresh, nu conţin ingrediente cu conservanţi şi sunt furnizate de către firma parteneră „Avec Plaisir”, fiind concepute şi testate în laboratorul acesteia, ce oferă un serviciu de calitate şi tehnologie de ultimă generaţie. Şi celelalte tipuri de produse oferite sunt de larg consum, iar vendomatele sunt controlate riguros pentru a se verifica prospeţimea produselor.

„Suntem dedicaţi satisfacţiei depline a clienţilor”, afirmă Grégoire Biffaud, director general, „însăşi alegerea numelui firmei (Fresh’n Tasty însemnând ‚proaspăt şi gustos’) este reprezentativă pentru principala noastră preocupare, de a le oferi consumatorilor produse şi servicii de calitate, autorizate corespunzător.”

Numărul selecţiilor din vendomat este limitat, dată fiind capacitatea acestuia, şi, în consecinţă, configurarea conţinutului poate fi relativ flexibilă, personalizată în funcţie de profilul locaţiei şi solicitările clienţilor. De asemenea, este esenţială diversificarea continuă a ofertei, prin introducerea periodică de produse noi şi practicarea vânzării prin rotaţie, în special pentru produse cu caracter sezonier, astfel încât păstrarea unei varietăţi a produselor să fie pe gustul tuturor clienţilor.


Vendomate O’Fresh

Automatele de distribuţie puse la dispoziţie de către Fresh’n Tasty fac parte dintre modelele de vendomate cele mai răspândite la nivel mondial, furnizate de producători cu renume în domeniu. Vendomatele sunt echipate corespunzător cu instalaţii de răcire, pentru păstrarea produselor în condiţii optime, la temperaturi conform normelor în vigoare.

Pentru plata produselor, sistemele utilizate pot fi cu sau fără numerar: cititoare de bancnote, acceptoare de monedă cu rest şi fără rest, cititoare de carduri şi chei magnetice. Cele mai răspândite sunt vendomatele cu sistem combinat de plată în numerar, care funcţionează cu bancnote (lei) şi cu monezi de 50 de bani şi oferă rest (maximum 5 lei, exclusiv în monezi).

Aparatele sunt echipate şi cu senzor cu fotocelulă ce identifică mişcarea, respectiv livrarea produselor în cutia de distribuţie. În cazul lipsei unui produs sau a blocării sale în aparat, suma de bani introdusă rămâne aceeaşi pe ecran, sub formă de credit, şi poate fi utilizată pentru achiziţionarea altui produs.

Servicii pentru clienţi

O’Fresh dispune de o echipă operativă de agenţi ce se ocupă de aprovizionarea şi întreţinerea aparatelor, ori de câte ori este necesar. Echipele de service sunt disponibile permanent pentru intervenţie în cazul apelurilor de urgenţă.

Componenta de gestionare a relaţiilor cu clienţii, respectiv preluarea reclamaţiilor şi a sugestiilor, este foarte importantă pentru menţinerea satisfacţiei consumatorilor, în special dacă se necesită o rezolvare rapidă a unei situaţii, precum şi pentru adaptarea serviciilor furnizate, în funcţie de feedback-ul oferit de către clienţi. Aceştia au la dispoziţie o linie telefonică dedicată, pentru sugestii, sesizări şi solicitări de intervenţii, apelurile fiind preluate în callcenter în fiecare zi lucrătoare. De asemenea, e-mailurile şi interfaţa de contact pentru transmiterea de mesaje de pe website-ul www.ofresh.ro reprezintă instrumente alternative pentru comunicarea cu clienţii.

Standarde calitative

În anul 2010, compania Fresh’n Tasty a implementat un sistem integrat de management, în vederea optimizării acţiunilor sale şi dobândirii unei viziuni unitare asupra dezvoltării viitoare. Acţionariatul străin a asigurat astfel utilizarea generalizată a proceselor testate cu succes în Europa de Vest.

Certificările ISO 9001:2008 şi ISO 22000:2005, obţinute în domeniul calităţii şi respectiv al siguranţei alimentelor, atestă faptul că se poate ajunge la eficienţă şi excelenţă doar în condiţiile unei abordări manageriale logice şi sistematice a proceselor, ceea ce permite decizii strategice şi operaţionale optime care iau în considerare toate aspectele esenţiale pentru funcţionarea eficientă a firmei, atât din punct de vedere al calităţii, cât şi al siguranţei şi igienei alimentare.

Biffaud e de părere că „selecţia atentă a produselor distribuite şi pregătirea personalului, precum şi monitorizarea activităţilor zilnice permit menţinerea unui nivel ridicat al calităţii serviciilor oferite prin O’Fresh, fapt confirmat şi prin certificările ISO obţinute în domeniul calităţii şi al siguranţei alimentelor”.

Perspective

În perioada următoare, compania se aşteaptă ca piaţa de vending locală să revină treptat la dinamica dinaintea crizei. De altfel, planurile de dezvoltare au în vedere expansiunea reţelei de vendomate la nivel naţional. Pe de altă parte, inovaţiile tehnologice vor permite producerea unor echipamente din ce în ce mai diverse şi „inteligente”, precum şi extinderea sortimentului de produse vândute prin distribuitoarele automate, ceea ce nu poate decât să-i bucure pe consumatori.

Vending Inside