Multitudinea variantelor de automate, o realitate

Multitudinea variantelor de automate, o realitate

Continuăm serialul nostru despre automatele cu plată, iar în acest număr, domnul Virgil Pogăceanu ne prezintă multitudinea de automate ce au apărut pe piaţa românească şi în lume în ultimii ani, cu funcţionalităţi diverse şi tipologii diferite.

de Virgil Pogăceanu

Să încercăm astăzi să vorbim despre variantele de automate care se găsesc în lume sau pe piaţa românească. Aş începe prin a aminti ce este un automat. Un automat este un echipament care furnizează un produs sau un serviciu în schimbul contravalorii acestuia, fără prezenţa unui operator uman. Ca principiu, aş împărţi automatele care sunt pe piaţa românească în câteva mari categorii: automate pentru vânzarea de produse preambalate, cele care prepară produse pe loc, cele care vând cartele pentru telefoanele mobile sau doar PIN-uri, cele care vând diverse genuri de bilete şi cele care încasează contravaloarea unor servicii (spre exemplu, plata parcării).

În ultima vreme, se răspândesc tot mai mult automatele cunoscute sub denumirea de “kiosk”. Simplificând, acestea sunt terminale aflate într-o reţea de calculatoare, care, contra unei sume de bani, asigură servicii precum plata facturilor, rezervări de bilete, informaţii diverse, acces la Internet, încărcări de cartele pentru telefoanele mobile şi multe altele. De asemenea, există automate universale care pot vinde orice produs preambalat. Apar, însă, şi specializări, de genul automatelor pentru sandvişuri, îngheţată ambalată sau băuturi reci, care de la bun început sunt concepute cu un agregat frigorific, care păstrează temperatura recomandată de producător, iar produsul se livrează în recipiente sigilate. Nu amintesc acum decât Coca Cola, Pepsi sau Red Bull, care sunt liderii pe piaţă cu acest gen de produse. În categoria produselor preambalate intră foarte multe categorii de produse: snacksuri, ciocolată, sandvişuri, sticle cu băuturi carbogazoase, sucuri sau băuturi plate, dulciuri şi aşa mai departe. Produsele sunt preambalate de către producător, care îşi asumă responsabilitatea calităţii produsului. Aceasta este o primă categorie.

O altă categorie mare este cea a produselor care sunt preparate pe loc, care se realizează fie din concentrate, fie din materii prime diverse. În categoria aceasta se află automatele de cafea, dar pe lângă acestea, există şi alte automate pentru băuturi calde sau supe, care utilizează o pudră special concepută de producător. Noi am comercializat şi un automat care putea pregăti cafea din cafea boabe sau solubilă, putea pregăti ceaiuri, ciocolată caldă, supe din concentrate, dar livra şi băuturi reci carbogazoase, preparate din concentrate, cu ajutorul unui agregat şi a unei butelii cu bioxid de carbon, rezultând produsul rece sau fierbinte, în funcţie de cererea clientului.

Un alt exemplu de astfel de automat este cel de popcorn. Este vorba de o minimă prelucrare, dar nu se vinde popcorn deja pregătit şi preambalat, nu se vând boabe de porumb, ci se vinde produsul finit, imediat după prepararea prin încălzire termică şi, după caz, prin adăugarea unor arome. Pe piaţa românească au apărut automate care vând, spre exemplu, cartofi prăjiţi chiar sub privirile curioase ale clientului. Un alt automat apărut pe piaţă vinde caserole sigilate, care conţin mâncare complet preparată şi pasteurizată. Poţi să cumperi caserola pentru acasă sau poţi opta pentru încălzirea acesteia. Automatul de acest gen a fost ideea unui bucătar francez şi au fost gândite iniţial pentru a fi folosite în supermarketuri. Mai bine cunoscute sunt automatele pentru sandvişuri ambalate, care înainte de livrare sunt încălzite într-un grill. În alte ţări există şi automate care pregătesc pizza în faţa cumpărătorului. Iar când vine vorba de tehnolgie, există automate care după achitarea sumei necesare, cer unui server numărul de PIN pentru reîncărcarea cartelei de telefon mobil şi apoi, fireşte, îl livrează clientului.

Toate aceste automate sunt concepute mai mult sau mai puţin la fel. O carcasă metalică, un dulap mai mic sau mai mare, care serveşte scopului final al automatului – păstrarea şi vânzarea produselor. Un automat trebuie să asigure condiţiile de păstrare a produselor oferite: spaţiu, expunere, temperatură. Păstrarea se face la o temperatură care să asigure conservarea calităţilor, dar care să nu deterioreze aspectul comercial al produselor. Se poate să fi avut surpriza să cumpăraţi de la un magazin clasic, în timpul verii, o ciocolată pe care proprietarul a băgat-o în frigider. Era proaspătă, era în garanţie, era sigilată, dar în momentul în care aţi desfăcut-o, era alburie. Asta pentru că a fost păstrată la 4–5 grade şi nu la o temperatură recomandată de producător. Producătorii de ciocolată recomandă o temperatură de aproximativ 17 grade şi atunci apare necesitatea ca un automat să menţină temperatura nici caldă, nici rece. Bineînţeles, există produse care trebuie păstrate la o altă temperatură. Sandvişurile şi mâncarea în general se păstrează la 4-5 grade. Aceeaşi temperatură este recomandată şi de producătorii de băuturi carbogazoase. Tocmai de aceea, există şi aparate care oferă zone cu temperaturi de păstrare diferite.

În ultima perioadă s-au dezvoltat şi facilităţi eco-friendly. Astfel, anumiţi parametri sunt schimbaţi, în funcţie de momentul zilei şi de raportul cu clientul, care pot însemna stingerea luminilor atunci cînd nu este folosit sau reglarea temperaturii din interior pe timp de noapte. Spre exemplu, automatele care vând PIN-uri pentru telefoanele mobile sunt alimentate cu acumulatori încărcaţi cu lumină solară, iar când nu sunt folosite au un consum minim. Totul se porneşte în momentul în care se apasă butonul de start. Pentru a răspunde acestor necesităţi, producătorii de sisteme de plată şi-au adaptat produsele, acestea putând intra într-un Sleep Mode, când consumul echipamentului respectiv este mult redus, şi să revină la activitatea normală în momentul în care sunt folosite.

Un alt element care îşi face apariţia treptat în lumea vendingului din afara României (în ţara noastră au fost doar încercări timide) este panoul video, un monitor plat pe care se pot rula videoclipuri de prezentare sau spoturi publicitare.

Automatul de vânzare, care cândva era un simplu echipament care încasa banul şi livra ceva, acum devine un instrument complex. Acest lucru este posibil datorită faptului că întreaga funcţionare a automatului se bazează pe un echipament numit Controller, care, evident, controlează facilităţile automatului. Acestea pot fi de două feluri, unele dedicate unui singur tip de automat, iar altele universale, care cu un minim de adaptare pot controla orice automat. Controllerului dedicat, însă, nu i se pot adăuga facilităţi ulterioare. Ele sunt realizate cu micro procesoare, funcţionează cu un firmware specific, care deseori trebuie actualizat cu versiuni îmbunătăţite de producător. Ca urmare a scăderii preţurilor componentelor electronice, cele mai multe Controllere universale utilizează platforme PC, ce ajung să coste de ordinul câtorva sute de dolari, nu departe de preţul unui Controller dedicat. Astfel, tot mai mulţi producători de automate folosesc platforme PC cu Linux sau Windows şi realizează aplicaţii specifice, care pot să asigure întreaga funcţionare a automatului de vânzare.

Există posibilitatea ca proprietarul automatului să solicite şi să primească informaţii legate de produsele vândute şi banii încasaţi sau să fie anunţat de eventuale probleme ale automatului (defecţiuni, stoc zero la un produs, lipsa monedelor pentru rest, etc). De asemenea, se poate evalua tendinţa de cumpărare a clienţilor, acest lucru permiţând activităţi de marketing sau de dezvoltare a ofertei în funcţie de cererea locală. Obţinerea tuturor acestor informaţii se face prin telemetrie, online sau offline.

Am încercat, aşadar, să ofer o imagine a ceea ce înseamnă automatele de pe piaţa românească în acest moment, fără a epuiza subiectul. Cu certitudine că această piaţă evoluează o dată cu cererea pieţei şi oferta producătorilor. Noutăţile tehnologice îşi aduc aportul la această dezvoltare şi în viitorul apropiat ne aşteptăm la noutăţi semnificative.

Vending Inside

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*