Tendinţe în Vending

Tendinţe în Vending

Figura acestui domeniu, deşi nou pentru mulţi dintre români, începe să se maturizeze, cu toate că, paradoxal poate, preţurile încep să crească, după cum veţi afla de la cei trei experţi chestionaţi de noi.

Ca orice alt business, Vendingul este strâns legat de schimbările economice. Aceste schimbări sunt, ca să fim oneşti, vitale pentru această industrie care trebuie să vândă, la rândul ei, mai departe. Astfel, “din cauza creşterii accelerate a costurilor directe şi a celor fixe, preţul per selecţie pentru automatele de cafea a intrat pe o pantă ascendentă”, ne spune Alin Brebeanu, Vending National Sales Manager la Strauss România. Prin costuri directe înţelegem, fireşte, marfa propriu-zisă (cafea verde, zahăr, cacao, etc), în timp ce printre costurile fixe se numără combustibilii, taxele şi aşa mai departe.

Deşi majoritatea preţurilor încep să crească, poate nu simţitor, piaţa de vending îşi continuă fenomenul de maturizare, din punct de vedere al cererii. În sensul ăsta, tot mai mulţi clienţi solicită diversificarea serviciilor de vending. Pe lângă automate de cafea, se doreşte tot mai multe tipuri de automate, care să asigure snacksuri, băuturi răcoritoare, etc. Domnul Brebeanu ne-a mai vorbit şi de un al treilea trend, şi anume “începerea procesului de polarizare a pieţei de vending. Firmele mari din domeniu, cu peste 1.000 de automate operaţionale, româneşti sau nu, ofertează şi achiziţionează firme mai mici.” Cu menţiunea că “acest proces va fi unul de lungă durată, undeva la minim cinci ani.”

Dar lucrurile nu se opresc aici, pentru că Alexandru Oancea, Director Comercial la QIWI ne-a mai reliefat câteva repere. “În România, piaţa de vending, în special cea a terminalelor de tip Self-service, este abia la început. Din experienţa noastră, în toate ţările unde suntem operaţionali, numărul de terminale de plată creşte semnificativ în momentul în care ajungem la un anumit grad de penetrare specific. La noi în ţară, până la sfârşitul anului, preconizăm să atingem acel grad de penetrare care să permită o creştere semnificativă a numărului nostru de terminale, la începutul anului 2012. Până la sfârşitul anului, piaţa românească ar putea avea aproximativ 2.000-2.300 de terminale de plată Self-service.”

Pe piaţa internaţională, QIWI este operaţională în 20 de ţări ale lumii, iar terminalele lor de plată sunt prezente din Argentina până în China. “Cele mai dinamice pieţe de vending pentru noi, în acest an, vor fi cele din America Latină, Africa de Sud şi Europa Centrală. În 2011, mai mulţi producători de echipamente şi componente au declarat că vor deschide o serie de fabrici noi în America de Sud şi Europa. Această mişcare a producătorilor va avea ca efect direct creşterea semnificativă a numărului de aparate la nivel internaţional”, a adăugat domnul Oancea.

Un alt trend important este reprezentat de investiţii. Tot mai mulţi producători şi furnizori încearcă să ofere aparate performante, moderne, care să pună la dispoziţia clientului calitatea ideală a produselor. Acest aspect a fost bine punctat de Gregoire Biffaud, Managing Partner la O’Fresh. “Tendinţa în domeniul de vending pentru snacks/băuturi se caracterizează prin orientarea către un service de calitate tot mai ridicată oferit clientului, precum şi luarea în considerare a aşteptărilor acestuia. Obiectivul pentru viitorii ani este de a satisface toate tipurile de clienţi.”

Vending Inside

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*