Continuăm seria noastră de aticole dedicate istoriei vendingului, printr-o introspecţie asupra celor mai importante ţări care au ajutat la dezvoltarea plasării aparatelor de vending – SUA şi Japonia. SUA În...

Istoria Vendingului (III)

Continuăm seria noastră de aticole dedicate istoriei vendingului, printr-o introspecţie asupra celor mai importante ţări care au ajutat la dezvoltarea plasării aparatelor de vending – SUA şi Japonia.

SUA

În anul 1888, aparatele şi serviciile de tip vending au fost oferite către consum în Statele Unite, aceste fiind introduse pentru prima dată de către Compania Thomas Adams Gum, ai cărei proprietari erau interesaţi, desigur, de avanatajele pe care le ofereau aparatele de vending pentru a îşi comercializa propriul produs, guma de mestecat. Gustul acesteia? Tutti-Frutti!

Curând, însă, mai toţi retailerii şi cumpărătorii acestor aparate au realizat că a vinde gumă prin acest sistem nu este tocmai ideea potrivită pentru capitalizarea conceptului de vending. În anul 1897 Compania Pulver Manufacturing a început să comercializeze figurine animate alături de gumă pentru a îşi creşte veniturile. Aparatele sferice au fost introduse în anul 1907, având o mulţime de bomboane învelite în gumă de mestecat. Aparatele americane comercializează şi ţigări, vederi şi timbre. În Pennsylvania a fost deschis chiar şi un restaurant din anul 1902 până în 1962, Horn & Hardart pe numele său.

Aparatele ofereau orice, de la dulciuri la cărţi, dar nu aveau şi sunete, până la momentul în care a fost inventat jukeboxul, care, ca şi aparatele de vending, are propria sa istorie. Unul dintre elementele care stă la baza conceptului jukebox este un aparat cu fise inventat de Louis Glass şi Willam S. Arnold, în anul 1889. Acest aparat era de fapt o fonogramă ce reda o înregistrare prin sistemul de sunet încorporat sau tuburi, în momentul în care în aparat era introdusă o monedă. Tuburile au devenit însă foarte repede plictisitoare şi astfel a fost inventat jukeboxul. Acest aparat dădea posibilitatea melomanilor de a asculta muzica preferată fără ajutorul tuburilor, prin selectarea piesei dorite dintr-o anumită listă. Unele aparate jukebox erau comercializate sub formule precum Rock-Ola jukeboxes, Seeburg sau Wurlitzer.

Aparatele de vending au devenit în scurtă vreme o afacere foarte importantă în SUA, precum şi în alte zone ale lumii. Au fost create noi locuri de muncă şi poziţii în cadrul departamentului de retail, precum discount vending, vending sales, furnizori de vending şi servicii de vending. Viaţa a devenit mai uşoară odată cu introducerea acestora, aşa cum se întâmplă cu toate dispozitivele care ne ajută să eficientizăm timpul, devenind parte din cultura şi stilul de viaţă american.

Japonia

Japonia are cel mai mare număr de aparate de vending pe cap de locuitor – un aparat la aproximativ 23 de oameni. Numărul mare al populaţiei, spaţiile mici, necesitatea de a face cumpărături mergând cu bicicleta sau pe jos, rata scăzută a criminalităţii şi vandalismului, a creat un mediu foarte bun pentru aparatele de vending. Aceste aparate comercializează în general băuturi, snacks, ţigări, dar ocazional se pot gasi şi aparate ce oferă băuturi alcoolice, bere la cutie, mâncare gătită, lenjerie, iPoduri, reviste porno (dar şi lubrifianţi!), homari vii, carne proaspătă, ouă sau plante în ghiveci.

Primul aparat de vending din Japonia era făcut din lemn şi vindea timbre poştale şi vederi. În urmă cu aproximativ 80 de ani, existau aparate care comercializau dulciuri numite ”Glico”. În anul 1967, moneda de 100 de yeni a intrat pe piaţă, iar vânzările pur şi simplu au explodat.

În Japonia aparatele de vending sunt cunoscute sub numele de jidō-hanbaiki, ce vine de la “jidō” (automat), “hanbai” (vending), “ki” (aparat) şi “jihanki” (scurt). Aparatele de vending sunt un produs des întâlnit în restaurante pentru comercializarea tichetelor de masă, la fel ca şi în cazul tonomatelor. Se achiziţiona un tichet de masă de la un aparat de vending, acesta era preluat de un server care prepara şi servea mâncarea. Aceste aparate se numesc “shokkenki”, aparate automate pentru mâncare.

În anul 1999, suma de 5,6 milioane estimată – monezi şi card – pentru investiţie a generat 53,28 miliarde de dolari. Odată cu introducerea serviciilor precum shokkenki, telefoanele pot fi acum folosite pentru a plăti produsele oferite de aceste aparate.

În anul 2008, un card numit “taspo” a fost implemntat în majoritatea aparatelor care comercializează ţigări, pentru restricţionarea achiziţionării. De la astfel de aparate doar cei care aveau în posesie un astfel de card pute să îşi cumpere ţigări. Acestea pot fi accesate numai de adulţi (vârsta minimă legală în Japonia este de 20 de ani). După introducerea sumei de bani, cardul este scanat. Există şi situaţii în care aparatele automate de bere aplică aceeaşi metodă, pentru verificarea vârstei legale. Japonezii chiar se gândesc la toate…