Compania de imprimare 3D din metale Desktop Metal a strâns 65 de milioane de dolari în cadrul unui program de finanțare condus de Ford, cu participarea Future Fund. Fondată în...

Desktop Metal a strâns 65 de milioane de dolari pentru a furniza imprimarea 3D mai multor producători

Compania de imprimare 3D din metale Desktop Metal a strâns 65 de milioane de dolari în cadrul unui program de finanțare condus de Ford, cu participarea Future Fund.

Fondată în 2015, Desktop Metal cu sediul în Massachusetts și-a propus să facă imprimarea 3D din metale mai accesibilă producătorilor și inginerilor din afara industriilor extrem de specializate, precum și reducerea costurilor și a timpului de procesare pentru companiile care deja produc bunuri pe bază de metal. Soluțiile „de imprimare 3D din metale end-to-end” ale Desktop Metal includ Sistemul Desktop Metal Studio în valoare de 120.000 de dolari, al cărui scop este să ajute inginerii să construiască prototipuri.

Deși nu este orientat către entuziaștii muncii de acasă, Desktop Metal a declarat în trecut că prețurile sale ajung să fie de 10 ori mai scăzute decât cele ale tehnologiilor existente. Compania își pregătește și producția în masă a sistemului de imprimare 3D din metale, despre care s-a spus că nu va costa mai mult de 400.000 de dolari.

Până acum, Desktop Metal a strâns 211 milioane de dolari, inclusiv 115 milioane de dolari în iunie anul trecut și 45 milioane de dolari cu doar patru luni înainte. Ramura de investiții GV al Alphabet a investit în cadrul ambelor runde de investiții. Implicarea Ford în această ultimă rundă de finanțare este de asemenea de menționat, deoarece, în mod evident, este o investiție strategică din partea unei companii care se bazează în cea mai mare parte pe metal. Dr. Ken Washington, CTO al Ford, se va alătura consiliului de administrație al lui Desktop Metal. BMW au investit și ei în trecut în Desktop Metal prin intermediul unității lor BMW iVentures.

„A sosit epoca imprimării 3D din metale, iar acest parteneriat strategic cu Ford, împreună cu portofoliul nostru de investitori, validează viziunea noastră de a transforma modul în care piesele metalice sunt proiectate și produse în masă”, a afirmat Ric Fulop, co-fondator și CEO al Desktop Metal. „Susținerea continuă din partea investitorilor noștri, subliniază puterea soluțiilor noastre de imprimare 3D din metale de a-i ajuta pe ingineri și producători în a aplica, pentru prima dată, imprimarea 3D din metale pentru un întreg ciclu de dezvoltare al produsului – de la prototip la producția în masă a pieselor metalice complexe, de înaltă performanță într-un mod eficient din punct de vedere al costului.”

Cu alte 65 de milioane de dolari în cont, Desktop Metal afirmă că își va dubla nivelul de dezvoltare și laboratorul de Cercetare și Dezvoltare.

Sursa: venturebeat.com