Patronilor unei restaurant din Framingham, Massachusetts le-a fost interzis să mai pună la dispoziție clienților un automat care eliberează homari vii. Localul Angry Ham Garage a fost somat de către...

Automat cu homari vii, interzis la un restaurant din Massachusetts

Patronilor unei restaurant din Framingham, Massachusetts le-a fost interzis să mai pună la dispoziție clienților un automat care eliberează homari vii.

Localul Angry Ham Garage a fost somat de către inspectorii de stat să nu mai folosească acest aparat, întrucât reprezentanții din domeniul sănătății au stabilit că aparatul nu îndeplinește condițiile sanitare necesare pentru funcționare.

Patronii restaurantului au considerat că ar fi o idee bună și originală ca vizitatorii să aibă oportunitatea de a-și ”pescui” singuri homarii pentru cină. ”Inspectorii au recunoscut că nu sunt familiari cu automatul și că doresc să-l testeze. Nu am avut încotro decât să scot toți homarii din aparat și să-l predau, pentru ca ei să-l poată cerceta”, a declarat presei unul dintre deținătorii Angry Ham Garage, Tim Hanna.

Reprezentanții companiei care produce neobișnuitul automat susțin că aparatul a primit aprobarea din partea guvernului federal și că îndeplinește toate standardele de securitate.