Continuăm serialul nostru dedicat ceaiului și identificăm în continuare și alte clasificări și descrieri ale principalelor tipuri de ceai. -continuare- Principalele tipuri de ceai Ceaiuri aromatizate: • Jasmine: ceai verde...

Materii prime în vending: CEAIUL Partea a 3-a

Continuăm serialul nostru dedicat ceaiului și identificăm în continuare și alte clasificări și descrieri ale principalelor tipuri de ceai.
-continuare-

Principalele tipuri de ceai

Ceaiuri aromatizate:
• Jasmine: ceai verde impregnat cu parfum de iasomie; procedeul este originar din nordul Chinei și constă în așezarea alternativă a straturilor de ceai și flori, urmată de o a doua uscare a ceaiului după impregnare și îndepărtarea florilor.
• Osmathus: ceai obținut printr-o metodă similară cu cea de obținere a ceaiului Jasmine.
• Ceai vietnamez cu lotus: florile de lotus Nelumbo nucifera sunt împănate cu frunze de ceai verde; ceaiul este lăsat astfel peste noapte pentru că parfumul florii să intre în frunzele de ceai. Un alt procedeu este coacerea ceaiului împreună cu staminele de lotus.

Ceaiul oolong
Ceaiul oolong (Ceaiul Dragonului Negru) este un fel de ceai tradițional chinezesc, semioxidat, numit qīngchá (albastru-verzui). În funcție de numărul de zile care trece între recoltare și uscare, ceaiul oolong poate fi “fermentat” în proporție de 10-70%, situându-se din acest punct de vedere între ceaiul verde și cel negru. Lichidul obținut poate fi de la verde deschis până la auriu închis, iar aroma sa poate fi ierboasă, florală sau fructată, lăsând în gură un gust dulceag.
Varietăți de ceai oolong:
• Da Hong Pao (Marea robă roșie): ceai chinezesc foarte prețuit; gustul său diferă în funcție de condițiile din locurile de cultivare și de prelucrarea ulterioară.
• Shu Xian (Zâna apei): este un ceai oolong oxidat destul de puternic, de culoare închisă și cu gust puternic de miere.
• Tie Guan Yin (Zeița de fier a milei)
• Pouchong/ Baozhong: foarte puțin oxidat, considerat câteodată drept un ceai verde; gustul său este floral, iar cele mai bune ceaiuri din această varietate au o aromă suavă de pepene galben.
• Dong Ding: ceai de proveniența taiwaneză, floral cu note de miere și de cantalup.
• Formosa Oolong: ceai din Taiwan (denumirea sa provenind de la numele dat de portughezi Taiwanului: Isla Formosa – Insula Frumoasa); are gust de fructe și se servește fără adaosuri.

Ceaiul negru
Numit de chinezi ceai roșu (Hongcha), acest tip de ceai este obținut lăsând frunzele de ceai să se oxideze complet în mod natural înainte de a fi uscate. Frunzele sunt lăsate pentru început la uscat cel mult 18 ore în lădițe de lemn, apoi sunt rulate și întinse în încăperi umede și reci. Acest procedeu dă frunzelor culoarea neagră.
Ceaiul negru își păstrează aroma mai bine și timp mai îndelungat decât ceaiul verde. Infuzia are culoare roșiatică cu gust mai intens decât al ceaiurilor mai puțin oxidate, putând avea arome de migdale, flori sălbatice, fructe, malț.

În țările europene, această formă a ceaiului chinezesc este cea mai consumată.
Ceai chinezesc:
• Lapsang Souchong: originar din provincia Fujian; este un ceai negru afumat (uscat în fumul unor ace de pin arzând); aroma sa este puternică, asemănătoare mirosului unui foc de tabără.
• Keemun: ceai de culoare roșie-portocalie, cu aromă echilibrată de fructe și note de pin și flori; este un componet de bază al cunoscutului amestec English Breakfast.
• Dian Hong: ceai din provincia Yunnan, având o proporție destul de mare de muguri aurii; cele mai fine ceaiuri din această varietate dau un lichid oranj-auriu, dulceag și cu gust catifelat, deloc astringent; varietățile mai ieftine produc un lichid de culoare mai închisă care pot fi foarte amare.

Ceai indian:
• Assam: ceai cultivat la nivelul mării; în urma infuziei rezultă un ceai tare, puternic aromat, cu gust de malț și culoare intensă. Se folosește și în amestecurile English Breakfast, Irish Breakfast și Scottish Breakfast.
• Darjeeling: foarte apreciat, infuzia este limpede, de culoare deschisă, variind de la auriu la roșiatic; este un ceai floral, astringent, cu note fructate.
• Nilgiri: ceai foarte aromat, parfumat, savuros.
• Ceylon: gustul variază în funcție de regiunea de cultură; de obicei culoarea infuziei este intensă, maro-roșiatică, gustul aspru, intens aromat.
Amestecuri de ceai negru:
• Earl Gray: amestec de ceaiuri negre aromate cu ulei volatil de bergamota. Amestecul original conținea ceai negru indian și ceai negru de Ceylon.
• English Breakfast: amestec variabil de ceai negru de Assam, Ceylon, Keemun. Gustul este intens, complex, aspru.
• Irish Breakfast: cel mai adesea este un amestec de ceaiuri negre foarte tari de Assam, mai rar intrând în componența sa și alte varietăți.
• English Afternoon: amestec de ceaiuri negre mai ușoare decât cele folosite la ceaiurile Breakfast.
• Russian Caravan: amestec de ceai afumat Lapsang Souchong, ceai Keemun sau Yunnan; între ingrediente se pot regăsi și ceaiuri oolong.

Ceaiuri aromatizate:
• Earl Grey
• Rose Congou: ceaiul negru este lăsat la oxidat împreună cu flori de trandafir.
Ceaiul pu-erh
Acest tip de ceai este făcut dintr-un soi vechi de Camellia sinensis cu frunza mare (de dimensiunea unei palme). Denumirea provine de la târgușorul Pu-erh din provincia Yunnan, unde comerțul cu acest fel de ceai înflorea în vremea dinastiei Tang (618 – 907). Este singurul tip de ceai care se îmbunătățește pe măsură ce se învechește; de fapt, un ceai pu-erh de bună calitate se obține printr-o învechire de cel puțin câțiva ani. Ceaiul pu-erh este disponibil în diferite stadii de oxidare iar procesarea presupune de obicei și comprimarea frunzelor în diferite forme. Există două categorii principale în care poate fi împărțit acest tip de ceai:
• sheng – deloc sau foarte puțin oxidat înainte de a fi presat în diverse forme;
• shu – oxidat, mult sau puțin, apoi comprimat sau lăsat în formă liberă (necomprimată).

Ceaiul sheng neînvechit este de multe ori considerat o varietate de ceai verde, iar ceaiul pu-erh shu și cel sheng învechit sunt considerate ceaiuri negre.
Cele mai bune ceaiuri sunt cele din frunze culese din copaci sălbatici bătrâni, uscate la soare și prelucrate manual.
Ambele tipuri de ceai se depozitează în locuri răcoroase, ventilate și uscate, ferite de lumina soarelui unde stau la oxidat vreme de mai mulți ani, gustul catifelându-se în urma acestui proces. Ceaiul shu necesită 15 ani pentru a atinge calitatea sa cea mai bună, iar cel sheng devine mai bun an după an dacă este păstrat în condiții potrivite.
Frunzele uscate de ceai sunt maroniu roșiatice; infuzia este limpede, are culoare roșiatică și un gust puternic, cu atât mai catifelat cu cât ceaiul este mai vechi. Caracteristicile frunzelor uscate și ale infuziei diferă în funcție de vârstă și de forma în care frunzele au fost păstrate (comprimate sau nu).

(va urma)