Silent salesman. Nu am inventat eu expresia asta, dar mi-a plăcut foarte mult pentru că exprimă într-un mod atât de natural și de eficient ceea ce face un aparat de...

“Vânzătorul Tăcut”

Silent salesman. Nu am inventat eu expresia asta, dar mi-a plăcut foarte mult pentru că exprimă într-un mod atât de natural și de eficient ceea ce face un aparat de vending pentru noi. Multă lume din industria asta se bate cu pumnii în piept că face vending ca să ofere servicii populației, eu cred că bat câmpii; fac asta doar pentru profit.

În serialul de articole “Fenomenul gri din vendigul românesc”  o serie de actori din piață s-au arătat nemulțumiți de faptul că Statul nu intervine mai energic și nu oprește în vreun fel această piață neagră în care activează foarte mulți operatori de vending, firme care încasează cu plasa, care n-au auzit de acte justificative, care nu plătesc taxe și impozite și care-i doboară pe ceilalți operatori prin concurență neloială.

Nu știu cum i-a scăpat, dar Statul Român, nu se oprește deloc să analizeze și să ia niște măsuri privitoare la mediul de afaceri din vending, pentru că ăsta ar trebui să fie rolul lui, nu? Să reglementeze, să verifice, să prevină, să ofere un cadru de business corect și transparent pentru toți…Așa prevede Constituția și de aceea facem legi, nu?

Pentru alte domenii Statul a făcut legi speciale, după care acea piață se reglează și își desfășoară activitatea. În schimb, în ce privește industria de vending stă chitic și tace, se fofilează și odată cu lipsa asta de acțiune “zboară” și milioanele de euro care nu ajung în visteriile statului.

“Vânzătorul Tăcut” a fost inventat pentru a da ceva înapoi comunității. La noi fiecare face ce vrea și cum vrea, că nu-l verifică nimeni. Toată lumea se apucă de vending pentru că nu există reguli, standarde, cod de conduită specific domeniului. La noi sunt doar vorbe aruncate și “mers pe burtă”.

Ideal ar fi ca vendingul de la noi să ofere produse și servicii de calitate, ar trebui să existe transparență, concurență loială, taxe plătite, control riguros asupra manipulării banilor, acțiuni de prevenire față de intențiile evazioniste ale unora, ar mai trebui să existe grijă față de consumator, mai ales că la noi în țară vorbim în special de vendingul alimentar, furnizor de băuturi calde sau reci și snacksuri – sandvișuri, gustări reci, gustări calde, etc.

La noi e haiducie. Și culmea, aparatele astea de vending sunt pe stradă, le vezi prin clădiri, au ajuns prin florării, la intersecții, pe aeroporturi, gări, clădiri de birouri, centre comerciale, șamd. Sunt la vedere!

D-aia i-au zis “vânzătorul tăcut”? Ca să nu ai cui să i te plângi sau cum? Nu. Ideea era alta. Totul a pornit de la nevoia de timp câștigat și de siguranța că ști la ce să te aștepți de la aparatul de vending. Inițial erau produse simple, timbre poștale sau gumă de mestecat. Era ceva sure thing. Oamenii aveau siguranța că ceea ce cumpărau ar fi găsit într-o locație cu vânzător uman, loc unde poate ar fi găsit și puțin mai multă lume decât s-ar fi așteptat; ar fi pierdut timp.

Oamenii au gândit vendingul ca pe ceva care să le vină în ajutor, dar doar dacă s-ar fi respectat condiția de bază: siguranța tranzacției coroborată cu siguranța produsului sau a serviciului primit. Doar așa.

“Vânzătorul tăcut” nu ar trebui să însemne și “cumpărătorul tăcut”. În vending nu ai posibilitatea de a returna un produs; nici măcar de a-l verifica sau analiza. Întâi plătești și apoi vine surpriza. E ca un joc de noroc.

Nimeni nu are dreptul să ne bage pe gât lucruri pe care nu ni le dorim. Dacă Statul doarme, atunci o să-l trezim. Dacă el nu va fi în stare să rezolve problemele, atunci vom apela la comunitate, la rațiunea oamenilor. Iar cei care cred că starea asta de lucruri va continua, se înșeală.