Doar pentru a clarifica lucrurile, competiția de eficiență energetică numită “Procold” nu este condusă de EVA (European Vending Association), dar cei de la EVA au vorbit despre asta, deoarece simt...

Este aparatul tău de vending cel mai bun din Europa?

Doar pentru a clarifica lucrurile, competiția de eficiență energetică numită “Procold” nu este condusă de EVA (European Vending Association), dar cei de la EVA au vorbit despre asta, deoarece simt că ar putea fi o temă interesantă pentru producătorii de aparate frigorifice, demnă de participare.

Procold anunță un concurs pentru a descoperi cel mai eficient aparat de vending de refrigerare

A fost lansat un concurs în care se vor premia cele mai eficiente echipamente de refrigerare profesionale, la una dintre categoriile ce vizează aparatele de vending de refrigerare pentru sticle și doze sau gustări. Scopul proiectului este de a prezenta cele mai bune produse și de a asista achizițiile publice ecologice. Regulamentul final al concursului a fost publicat, cerințele cheie fiind:
· Indicele de eficiență energetică (EEI), așa cum este măsurat de EN50597

· Agent frigorific cu un potențial de încălzire globală sub 150 (ex. CO2)
Cel mai eficient aparat va fi încoronat câștigătorul proiectului și va fi anunțat la Euroshop and Host 2017, prezentarea premiilor fiind făcută de un reprezentant al Comisiei Europene.

De asemenea, este posibil să fie făcută și o prezentare în cadrul unei expoziții internaționale de vending din același an, pentru a îi asigura aparatului câștigător cea mai bună vizibilitate în rândul colegilor din industrie.

Câștigătorul va avea dreptul de a utiliza o etichetă în materialele de marketing prin care să își promoveze realizarea. EVA susține o astfel de inițiativă și consideră că este o mare oportunitate pentru ca producătorii de vendomate să fie recompensați pentru aparatele eficiente, înainte de punerea în aplicare a preconizatului Regulament privind Proiectarea Ecologică și Etichetarea Energetică din 2017. Prin urmare, EVA, încurajează producătorii de aparate de vending cu refrigerare să își înscrie aparatele relevante în acest concurs.

Ultimul termen de depunere a tuturor documentelor solicitate este 30 septembrie 2016.

Premiul pentru cele mai bune produse din Europa

Prin listele Topten actualizate în mod regulat, potențialii cumpărători pot vedea care sunt cele mai eficiente produse energetice din diferite categorii. Premiul ProCold va crește în mod suplimentar vizibilitatea celor mai eficiente echipamente de refrigerare prin prezentarea celor mai moderne modele eficiente energetic din următoarele categorii:

  1. Cabinete verticale de refrigerare pentru depozitare
  2. Răcitoare de băuturi
  3. Congelatoare mici pentru înghețată
  4. Cabinete verticale de refrigerare pentru supermarketuri
  5. Aparate de vending frigorifice cu față din sticlă

Eficiența energetică va fi evaluată în conformitate cu viitoarele reglementări europene privind ecodesign-ul și etichetarea energetică a acestor categorii. Câștigătorii vor fi anunțați de către un reprezentant al Comisiei Europene în cadrul evenimentului EuroShop 2017 și va fi promovat în continuare la Host 2017.

Despre Topten

Topten, este un instrument de căutare online orientat către consumator, care prezintă cele mai bune aparate din diferite categorii de produse. Criteriile principale sunt eficiența energetică, impactul asupra mediului, sănătății și calității. Fiind un instrument de comunicare, ajută să aratăm modul în care consumul nostru de energie cauzează schimbările climatice și ce anume putem face personal pentru a reduce impactul nostru. Este, de asemenea, un instrument puternic de influențare a producătorilor.

Topten, a fost lansat în anul 2000 în Elveția. De atunci, s-au înființat cincisprezece site-uri europene naționale suplimentare Topten, datorită proiectelor europene IEE Euro – Topten, Euro-Topten Plus, Euro-Topten Max și actualul proiect ACT Topten, Horizon 2020. Fiecare site Topten oferă o selecție a celor mai bune aparate din punct de vedere energetic. Mai multe informații pot fi găsite pe Euro-Topten Max-raport. Informațiile Topten vizează consumatorii (imagini, funcții, prețuri, niciun calcul complex, pentru produsele disponibile pe plan local în țara lor) și cumpărătorii mari. Topten este riguros și transparent (metodologia de selecție este explicată on-line), independent de producătorii și distribuitorii comerciali.

Topten se bazează pe teste și analize neutre ale instituțiilor independente, pe etichete și pe declarații standardizate ale producătorilor (de exemplu, directivele UE pentru aparatele de uz casnic). Topten.info servește ca un portal care ajunge la toate site-urile din țările participante – inclusiv site-urile non-europene din China și SUA.

Toate proiectele Topten sunt conforme cu Diagrama Topten.

Până în prezent, Topten s-a concentrat pe probleme tehnice de sensibilizarea a consumatorilor cu privire la potențialele economii de energie. Grație dezvoltării sale, acum poate consolida impactul politic prin înființarea proiectului “Best of Europe”. Acest concept identifică produsele cele mai eficiente energetic din Europa, enumerând țările în care acestea sunt comercializate. Este un status quo explicit și transparent al tehnologiilor eficiente de pe piața europeană și, prin urmare, poate servi drept referință europeană privind eficiența energetică în vederea negocierii continue cu guvernul și cu producătorii. Grație activităților de difuzare profesionale, aceste referințe Topten pot fi utilizate ca bază pentru proiectarea de politici de mediu, strategii de etichetare, programe de diseminare, cerințe minime de eficiență și specificații pentru cumpărători multinaționali. Producătorii gândesc la nivel mondial: “Cel mai bun din Europa”, iar asociația Topten International Group oferă posibilitatea de coordonare a unei înțelegeri comune și de abilitare a factorilor de decizie să lanseze noi inițiative de promovare a produselor eficiente.