Timp de peste 20 de ani, Apogee International Ltd a furnizat o gamă completă de echipamente de vending, inclusiv automate de cafea, gustări și băuturi reci în Marea Britanie și...

CARRY ON VENDING oferă un avans tehnologic vendomatelor din UK

Timp de peste 20 de ani, Apogee International Ltd a furnizat o gamă completă de echipamente de vending, inclusiv automate de cafea, gustări și băuturi reci în Marea Britanie și pe piețele europene.

Societatea a fost înființată în 1994, cu un scop foarte simplu … de a descoperi cele mai bune prețuri de cumpărare disponibile și pentru a permite clienților să facă economii. Prin utilizarea tehnologiei la maxim, și neavând o flotă de reprezentanții de vânzări tot timpul pe drum, nu numai că veți putea economisi bani, dar veși putea economisi timp și efort. Acest obiectiv este încă fundamental pentru modul în care o afacere este condusă astăzi.

Apogee este acum deținută și condusă în întregime de familie, și deși este o firmă mică ei servesc o gamă largă de clienți, de la grupuri hoteliere (inclusiv lanțul Holiday Inn), firme de catering, corporații și departamente guvernamentale până la facilități de agrement și spa, școli și colegii, și multe altele. O mare parte din afacerea lor a fost câștigată prin recomandări și din vorbă în vorbă. Au, de asemenea, un procent ridicat de retenție a clienților care rămân alături de ei datorită serviciului rapid și prietenos.

Clienții lor sunt nume mari: Avis, Baxter Storey, BSKYB, BUPA, Catermasters, Channel 4, Charlton House, Easyjet, Easy Hotel, Electrolux, E.ON Energy, H.M Government Departments, Holiday Inn, Ikea, Marriott International, , Mitchells & Butlers, Paramount Pictures, Pfizer, Ryannair, Sainsbury’s  Tickets.Com, Universal Music & Pictures și diverse universități, școli și colegii.

Pe lângă vânzarea de echipamente oferă, de asemenea, produse și servicii suplimentare, cum ar fi sistemele fără numerar, soluții de vending non-alimentare, automate de operare și întreținere.

Carry on Vending este un serviciu care odată instalat pe aparatul de vending poate prelua plăți prin telefonul mobil fără a fi nevoie de a cumpăra un nou automat.

Carry On Vending este un serviciu al celor de la Apogee International Ltd care a reușit să dezvolte un nou sistem de plăți fără numerar pentru automate, care se spune că este “ieftin de instalat și ușor de utilizat și compatibil cu dezvoltările ulterioare”.

Carry On Vending a avut misiunea de a face un progres în tehnologia de plată a automatelor și compania anunță că în sfârșit și-a finalizat cercetarea cu noua interfață Quintus, concepută pentru bine cunoscuta aplicație Yoyo Wallet.

Yoyo Wallet este o aplicație mobilă de plată și fidelitate. Fondată în 2013, compania a procesat 150.000 de tranzacții pe lună, după doar un an de activitate, devenind al doilea cel mai mare portofel mobil din Marea Britanie după aplicația lui Starbucks.

Precum Starbucks, aplicația Yoyo Wallet procesează plățile folosind coduri QR: Se generează un cod unic QR pentru fiecare tranzacție a utilizatorului de telefon. Codul este apoi citit de un scanner atașat la automat și gata…. Fondurile pentru a finaliza tranzacția sunt trase direct din contul bancar al clientului.

Înainte de a ajunge la cooperarea cu Yoyo, Apogee a discutat cu un număr destul de mare de companii ce se ocupă de plăți electronice și din păcate nu s-a ajuns la niciun rezultat până când doi dintre managerii celor două companii nu au ajuns să se cunoască.

Prin colaborarea celor două companii aplicația Yoyo Wallet va oferii un real avantaj pentru operatorii vending și de catering din Marea Britanie. Prin adoptarea noii aplicații, manipularea numerarului poate fi eliminată și fireasca teamă a operatorilor de vending – care așteptau săptămâni să fie plătiți – a luat sfârșit. Mai mult decât atât, aplicația poate fi folosită pentru a limita numărul de băuturi gratuite oferite zilnic de personal, astfel reducând semnificativ atât cheltuielile financiare inutile cât și pe cele care țin de ecologie.

Având Yoyo-Wallet instalat pe automate înseamnă că sute de mii de utilizatori din sute de puncte de vânzare din domeniul corporativ, educațional și retail vor avea mai multe oportunități de a utiliza sistemul acesta de plată mobil, rapid, sigur și profitabil.

Capacitatea aplicației de a promova oferte speciale și multiple oferte de vânzare va atrage operatorii avizați care apreciază eficiența tehnicilor stimulatoare de marketing  în industria de vending și aceștia vor vedea cu siguranță avantajele traduse prin taxe per tranzacție scăzute: aplicația Yoyo având un comison mai mic de 3%.

Noul sistem de plată se află acum în testări avansate, înainte de lansarea sa din această vară.