Vendinginside.ro este prima și principala referință pe Google atunci când dai căutare după cel mai important cuvânt cheie din domeniu: „vending” (excepție făcând referințele plătite). Stăm chiar mai bine decât definiția vendingului de pe Wikipedia. Asta înseamnă că am ajuns la nivelul în care revista Vending Inside și site-ul aferent acesteia au ajuns la un standard de interactivitate cu industria vendingului foarte bun. Și asta doar din conținut. Țineți cont că domeniul nostru nu este unul deschis marelui public, fiind extrem de nișat și veți înțelege de ce este nevoie să ne căutați dacă doriți să faceți bani din businessul acesta.

Acum că a venit toamna nu mai e loc să ne plângem că nu ne merge treaba pentru că e vară… de aceea venim către dumneavoastră cu câteva selecții de subiecte pe care vi le recomandăm spre citire și aprofundare.

Sandwichurile au ajuns de bază în alimentația noastră, mai ales când suntem la birou sau în călătorii, de aceea nu ar trebui să ratați materialul de Cover Story al acestei ediții. Sanck4u împlinește 10 ani, iar cei 2 frați care au înființat compania – Bogdan și Marius Luca reprezintă un reper în domeniul producerii și distribuției de sandwichuri în România.

Barry Callebaut înființează un nou centru de expertiză pentru afacerea lor cu băuturi. Lider mondial în producția de produse din ciocolată și cacao de înaltă calitate, aceștia au anunțat în paginile revistei noastre deschiderea noului lor centru Van Houten Beverage™ Academy. Aflați mai multe despre noul lor centru de expertiză citind materialul dedicat lor.

Un alt subiect pe care vi-l propunem se referă la Marian Gavrilenco și povestea firmei sale –  Marido Caffe Club – operator important de pe piața românească de vending. Așa veți afla toate detaliile care vă trebuie înainte de a intra într-un parteneriat de succes cu aceștia.

EVEX înseamnă Experiența de Vending Europeană, un eveniment care a avut loc pentru prima dată anul trecut în Malaga. Anul acesta EVEX, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei europene de vending va avea loc la Cannes în Franța. Vă recomandăm cu căldură interviul cu directorul general al Asociației Europene de Vending, Erwin Wetzel, pentru a afla cât mai multe informații despre ce lucruri interesante se vor petrece în acest an la acest eveniment. Vă invităm și pe dumneavoastră să mergeți acolo și să petreceți două zile absolut memorabile, veți avea foarte mult de câștigat.

Cu siguranță și celelalte teme pregătite de noi vă vor interesa, de aceea e important să le citiți pe toate. Cine știe poate vă răspundem la o întrebare care vă frământă de mult, poate aflați o informație pe care nu o știați sau poate vi se confirmă  o temere.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*