Vă prezentăm un interviu extrem de interesant cu Katharina C. Hamma, Director de Operațiuni al Koelnmesse GmbH și Dr. Aris Kaschefi, directorul general al Asociației Germane de Vending (BDV). Anul acesta Eu’Vend & coffeena își va deschide porțile în Koln între 27 și 29 aprilie. O schimbare binevenită pentru toții cei ce activăm în industria de vending pentru că în felul acesta cele două expoziții majore dedicate industriei de vending și de cafea din Europa, Eu’Vend & coffeena și Venditalia, vor avea acum loc fiecare în câte un an, astfel încât să avem un eveniment internațional puternic în Europa în fiecare an

Schimbarea de dată a evenimentului Eu’Vend & coffeena din toamnă în primăvară reprezintă punerea în aplicare a unui obiectiv strategic?

Hamma: Prin noul concept de date vom întări în continuare Eu’Vend & coffeena și poziția sa pe piața comerțului internațional echitabil. În consecință, cele două expoziții majore de aparate de vending și de cafea din Europa, Eu’Vend & coffeena și Venditalia, vor avea acum loc fiecare în câte un an, astfel încât să avem un eveniment internațional puternic în Europa în fiecare an. Producătorii, furnizorii și, bineînțeles, vizitatorii internaționali au acum posibilitatea de a-și prezenta inovațiile într-un ciclu anual și de a se concentra pe o singură platformă din industrie în fiecare an. Un scenariu optim pentru dezvoltarea cu succes a industriei.

În consecință, următorul Eu’Vend & coffeena își va deschide porțile în Koln între 27 și 29 aprilie 2017, prezentând produsele și soluțiile curente în domeniul aparatelor de vending, cafelei, băuturilor calde, suplimentelor, gustărilor, băuturilor, produselor de refill, sistemelor de plată, paharelor și serviciilor.

Ce alte inovații conceptuale sunt prezente?

Hamma: În prezent abordăm simultan două direcții: prima este să consolidăm canalul de vânzări prin aparate de vending. Asta înseamnă informarea factorilor de decizie din toate industriile relevante cu privire la punctele forte și oportunitățile de vânzare prin aparate de vending, facilitând astfel familiarizarea cu acest canal de vânzări. În plus față de grupul de operatori, ne adresăm în primul rând managerilor din brutării și cofetării, coffee shopuri, cafenele, baruri și magazine de cartier, precum și firmelor de catering instituțional ca grupuri țintă de clienți pentru Eu’Vend & coffeena.

În al doilea rând: pentru continuarea dezvoltării strategice a Eu’Vend & coffeena și identificarea de noi piețe pentru industrie, ne concentrăm o parte considerabilă din eforturile de marketing pe piețele țintă de birouri, hoteluri și segmentul în continuă creștere de „to go”. Încă vedem un potențial enorm și șanse reale de creștere în această zonă. Iar în acest scop, ne folosim de sinergia creată de portofoliul complet al Koelnmesse. Astfel, atingem grupurile țintă din segmentele de birouri și hoteluri, de exemplu, prin intermediul Orgatec, târgul internațional de top de spații de birouri și imobiliare. ISM, cel mai mare târg mondial de dulciuri și gustări, ne deschide posibilitatea de contact cu benzinării, brutării și coffee shopuri. Iar FSB, târgul internațional de facilități outdoor, sportive și de piscine, are o rețea extinsă asociată cu sălile de sport și bazinele de înot. Sinergia cu evenimentele Koelnmesse ne ajută să abordăm noi grupuri țintă și să evidențiem noi posibilități de utilizare a aparatelor de vending.

Aceste teme sunt, bineînțeles, reflectate în programul suport Eu’Vend & coffeena. Expozanții și vizitatorii primesc informații mai detaliate în programul de prezentări „Red Sofa” creat special pentru fiecare grup țintă și sunt expuși la impulsuri vizuale prin „Office Coffee Corner”, o prezentare concepută în jurul lumii tematice a Office Coffee Service (OCS).

Unde vedeți mai mult potențial în viitor pentru industria de aparate de vending și de cafea?

Hamma: Deja am menționat un termen cheie pentru un nou potențial de business, Office Coffee Service sau pe scurt OCS. Locurile de muncă se schimbă fundamental ca urmare a digitalizării. Apar noi peisaje de spații de lucru, care impun cerințe diferite pentru a oferi angajaților și clienților mâncare și băuturi.

Out of Office este un alt trend pe care îl vom aborda ca temă în contextul Eu’Vend & coffeena 2017. Gândiți-vă la numărul din ce în ce mai mare de spații de co-working pentru care se cer soluții de vending.

În același timp, clienții și angajații au cerințe diferite pentru oferta de cafea. Lanțurile moderne de cafenele au schimbat felul în care angajații și clienții privesc cererea. Se caută calitatea, atât acasă, cât și la birou sau în contexte de catering out of home. Necesitățile și cerințele din ce în ce mai complexe reprezintă însă și o șansă pentru potențial de new business în industria de vending și de cafea. Conceptele premium, sortimentele proprii și etichetele private sunt cuvinte cheie pe care le vom putea experimenta în cadrul Eu’Vend & coffeena 2017.

În afară de asta, există o temă de foarte mare actualitate pentru grupul nostru țintă cel mai important de operatori. Citirea datelor fiscale și arhivarea în siguranță a datelor din aparatele de vending reprezintă aspecte de o importanță crescută. Este o temă care se va reflecta și ea în oferta expozițională de la Eu’Vend & coffeena – multe companii oferă soluțiile și sistemele corespunzătoare.

Care sunt trendurile în 2017 în ceea ce privește vânzarea de bunuri și servicii prin automate de vending?

Kaschefi: Societatea a devenit mult mai mobilă – oamenii mănâncă și beau oriunde, la orice oră. Acest lucru înseamnă că serviciile de vânzare prin aparate de vending sunt de asemenea mult mai solicitate, iar serviciile oferite trebuie să se adapteze din ce în ce mai bine la obiceiurile în schimbare ale consumatorilor.

În special, există trenduri promițătoare care excedează clasicul catering la locul de muncă, câteva din ele fiind deja menționate de doamna Hamma. În afară de segmentul OCS, serviciile de vending s-au dezvoltat și într-un canal de vânzări foarte atractiv, cum este industria hotelieră. Astfel, se pot vinde orice tip de bunuri și orice dimensiuni de ambalaje prin intermediul aparatelor de vending, așa-numitul maxi-bar, de la articole non-food până la mese integrale. Și aici există o gamă foarte flexibilă de tipuri de dispozitive disponibile. Un alt canal de vânzări interesant pentru soluțiile de vending este sectorul agricol, dar și măcelăriile. Și aici a avut loc o dezvoltare puternică spre segmentul de aparate de vending, pentru a permite clienților să acceseze carnea, laptele, ouăle și alte produse în afara orelor de program obișnuite. Între timp, există o ofertă foarte largă de „automate de vending regionale” care oferă soluții și pentru furnizorii de mici dimensiuni. Cu siguranță vom avea parte de o serie de evoluții interesante în aceste domenii la următorul Eu’Vend & coffeena, indiferent dacă e vorba de aparatele de vending și de soluțiile de plată sau de concepte integral de aparate de vending pentru diferite domenii de aplicare.

În comerțul alimentar cu amănuntul, magazinele tip discount încearcă din ce în ce mai mult să-și îmbunătățească serviciile prin utilizarea de aparate de vending de cafea.

În plus față de evoluțiile economice pozitive, există și evoluții la nivel legislativ care vor căpăta mai multă importanță în 2017. Este vorba de citirea datelor fiscale, de o nouă lege privind ambalajele, dar și de problemele mai vechi privind declarațiile de alergeni și aditivi la aparatele de vending. Vom identifica o mulțime de furnizori de software modern pentru citirea datelor în cadrul Eu’Vend & coffeena, care au analizat deja în detaliu specificațiile legale în curs de adoptare. În segmentul declarațiilor alimentare, există soluții moderne de afișaj cu touch, prin care clienții pot accesa toate informațiile importante în mai multe limbi. Și vor fi multe de văzut pe tema paharelor de cafea. Vor exista informații suplimentare valoroase privind situația juridică actuală din Germania și din UE, atât la standul BDV, cât și în broșura program a evenimentului.

Cum se dezvoltă piața de vending în Germania și în Europa?

Kaschefi: Am publicat anul acesta un studiu în colaborare cu Asociația Europeană de Vending (EVA). În Germania, vânzările au atins recent pragul de 3 miliarde de euro. Pe piața europeană de vending s-au făcut vânzări totale de 14,6 miliarde euro.

Numărul de aparate de vending și de băuturi funcționale în Germania este de aproximativ 545.000. Liderul în Europa este Italia (792.000), urmată de Franța (590.000). În spatele Germaniei se situează Marea Britanie (420.600) și Olanda (267.000). Cifra de afaceri totală la vânzarea de băuturi și gustări din aparatele de vending în Germania este de aproximativ 3 miliarde de euro. Acest lucru înseamnă că Germania este pe primul loc, în fața Franței (1,9 miliarde) și Italiei (1,8 miliarde).

Piața germană crește în primul rând în segmentul aparatelor de vânzare de băuturi calde. Aici se poate observa o tendință de creștere pentru specialitățile de cafea boabe. Dar acest lucru este valabil și în multe alte țări europene. 79% din vânzările din Europa reprezintă băuturi calde. Apa este cea mai populară băutură în segmentul de refrigerate.

De ce nu ar trebui companiile să rateze sub nicio formă Eu’Vend & coffeena 2017?

Eu’Vend & coffeena este târgul european de top, așadar este obligatoriu pentru toți profesioniștii din vending care vor să se informeze despre tendințele actuale și inovațiile viitoare. Aparatele de vending sunt văzute și ca un canal de vânzări universal aplicabil.

Industria de vending este o industrie cu 1.000 de fețe, iar aceste fețe se regăsesc din ce în ce mai des în segmentele învecinate. Așadar, cei interesați de noi posibilități de vânzare pentru produsele lor prin intermediul aparatelor de vending sau de trendurile și evoluțiile din serviciile de vending vor avea parte la Koln de noi impulsuri și vor profita din plin de vizita la expoziție.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


*