Suntem o piață de desfacere pentru corporații, și da, nu ne deranjează asta. În definitiv dacă nu investești în Cercetare și Dezvoltare nu ai cum să contezi în vreun domeniu....

Editorial – Vending vreți? Cifre vă dăm! Informația e la putere aici!

Suntem o piață de desfacere pentru corporații, și da, nu ne deranjează asta. În definitiv dacă nu investești în Cercetare și Dezvoltare nu ai cum să contezi în vreun domeniu. Nici zona alimentară nu este altfel. Corporațiile investesc în produse, în servicii, în linii de asamblare sau în ambalaje, în tehnologie și în producție și își eficientizează în mod continuu activitatea.  Rămâne ca și noi să ne găsim un drum în lumea asta globalizată, pe lângă cel de mare consumator. Nu depinde decât de noi.

Barry Callebaut ne oferă în materialul lor de Cover Story, Speculoos, o inovație ce va ajunge și în ceștile noastre cât de curând, asta dacă nu cumva ați savurat deja noua băutură pe bază de pulbere. Iarna bate la ușă, iar Caprimo Speculoos poate deveni cu adevărat o alegere fericită în zilele friguroase când o băutură caldă ne-ar dezmorți mai ușor. Pentru Barry Callebaut piața noastră a devenit din ce în ce mai importantă, iar faptul că sunt prezenți constant în paginile lui Vending Inside arată consecvență și seriozitate. Caprimo Speculoos este perfect într-o combinație cu cacao, cafea sau ambele – totul depinde de preferința dvs. de cum vă place băutura. Acest lucru oferă o varietate de selecție pe automatul de vending și mai multă diversitate pentru consumatorul final în procesul său de alegere. Oferiți consumatorilor voștri finali, clienților pe care îi slujiți, ceva cu adevărat bun. Merită!

Semnalăm un new-entry în revista noastră, celebra companie de design interior, Patir. Pentru că mobilierul de birou trebuie să reflecte cultura unei companii, iar produsele Patir Design GmbH vă pot ajuta să creați un mediu de lucru care impresionează prin design deosebit, calitate premium și atenție acordată confortului și eleganței vă răspundem în această ediție la întrebarea: De ce produsele Patir pot fi o soluție la îndemâna fiecăruia?

Iată că au mai rămas doar câteva săptămâni până când industria europeană de vending și OCS se va reuni la Roma, cu ocazia EVEX 2017, în 23 și 24 noiembrie anul acesta. Vă încurajăm și pe voi să participați. Până acum s-au înscris peste 200 de participanți, inclusiv 80 de operatori, iar înscrierile sunt posibile până pe 16 noiembrie (cu o săptămână înainte de eveniment),

Cu ajutorul prietenilor noștri de la EVA – Asociația Europeană de Vending, am realizat în această ediție un articol foarte interesant despre piața noastră de vending. Cifrele vorbesc singure, concluziile vă vor năucii.

Tot despre industria noastră de vending vă vorbește și Oana Mihalache în articolul ei, dar abordat dintr-o altă perspectivă, cea a unei culturi antrerenoriale importate. Merită citit tocmai pentru a lua pulsul de la „firul ierbii” în ceea ce ne privește piața.

Micro-piețele câștigă teren pe piața globală de servicii alimentare și asta nu poate decât să ne bucure. Acestea oferă avantajul că permit comercializarea produselor proaspete, sunt mai „user-friendly” prin tipul de prezentare al produselor și mai atrăgătoare pentru clienți. Restul analizei o citiți aici, în paginile revistei noastre.

Enjoy!