Mihai Nușcă, Partener si coordonatorul practicii de Litigii în cadrul Biriș Goran În data de 2 februarie 2017, Comisia Europeană publica Raportul de țară cu privire la gradul de conformare...

Gestionarea deșeurilor de ambalaje, de la pasivitate legislativă la blocaj operațional

Mihai Nușcă, Partener si coordonatorul practicii de Litigii în cadrul Biriș Goran

În data de 2 februarie 2017, Comisia Europeană publica Raportul de țară cu privire la gradul de conformare al României la legislația europeană a mediului. Concluziile și recomandările relevă faptul că, după perioade de tranziție și derogări repetate, România este încă departe de atingerea parametrilor prevăzuți în legislația europeană a mediului: rata de depozitare a deșeurilor este cea mai mare din UE (82% în 2013), rata de reciclare este extrem de scăzută (5%), rata de compostare este redusă (11%) toate contrar ierarhiei deșeurilor și obiectivelor de reciclare stabilite și asumate la nivelul UE.

Una dintre soluțiile pe care statul român le-a dorit în sensul stimulării activității de reciclare a deșeurilor, ca de altfel și a responsabilizării lanțului economic implicat, este instituirea contribuției datorate la fondul de mediu.

Prevederile Legii: „responsabilitatea producătorului” şi „poluatorul plătește”

Potrivit art. 1 din OUG nr. 196/2005 „fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului”.

Principiile „responsabilitatea producătorului” și „poluatorul plătește” sunt cele care au stat la baza emiterii normelor privind constituirea Fondului pentru mediu. Astfel, printre sursele de venit la Fondul pentru mediu a fost prevăzută, o taxă aferentă ambalajelor introduse pe piaţa naţională de către o persoană juridică ce introduce pe piață bunuri ambalate.

Prin O.G. nr. 31/2013 au fost introduse noi prevederi privind sursele din care se constituie veniturile Fondului pentru mediu, respectiv introducerea contribuției datorate si de către operatorii economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a deşeurilor („OTR”).

Acesta este și momentul în care legislația de mediu începe să se îndepărteze de la principiile care stau la baza legislației europene-sursă, respectiv „responsabilitatea producătorului” și „poluatorul plătește”, având în vedere rolul operatorilor economici autorizaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a deşeurilor de ambalaje.

Concret, atât persoana juridică ce introduce pe piață bunuri ambalate, cât și operatorul care a preluat responsabilitatea (de la persoana juridică) pentru reciclarea ambalajelor de la operatorii economici care introduc pe piața națională bunuri ambalate, trebuie să asigure reciclarea unor cantități de ambalaje, conform obiectivelor stabilite prin Anexa nr. 3 la OUG nr. 196/2005.

În prezent, prin „introducere pe piaţa naţională a unui produs” se înțelege, „furnizarea, de către o persoană juridică cu sediul în România pentru prima oară, a unui produs pentru distribuţie, consum sau utilizare pe piaţa naţională în cursul unei activităţi comerciale, în schimbul unei plăţi sau gratuit.

Până la 30.06.2016, dacă nu se atingeau obiectivele de reciclare, atât operatorul cât și OTR către care acesta transferase răspunderea organizării reciclării, datorau contribuția la fondul pentru mediu prevăzută la art. 9 din OUG nr. 196/2005. Și asta pentru că, deși O.G. nr. 31/2013 a introdus contribuția de 2 lei / kg datorată de către OTR-uri, în condițiile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. v), OG 31/2013 nu a introdus nicio prevedere care să dispună că agenții economici care introduc pe piață ambalaje și care au transferat responsabilitatea reciclării acestora unor OTR-uri, sunt scutiți de la plata contribuției pentru cantitățile de ambalaje cu privire la care au realizat un transfer de responsabilitate. Injusteţea sarcinii fiscale a fost înlăturată abia începând cu 30.06.2016, odată cu intrarea în vigoare a OUG nr. 39/2016. Până la acel moment, agenții economici dar și OTR purtau responsabilitatea fiscală (de 2 lei/kg), fiecare în parte, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor minime de valorificare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate.

În afara regimului de dublă răspundere rezultat (aplicabil până în 30.06.2016), s-au înregistrat și alte situații cu implicații juridice penale. Anume:

În primul rând, OUG nr. 196/2005 asimilează contribuțiile la Fondul pentru mediu unor obligații fiscale.

În al doilea rând, în practică, organele de control din cadrul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) au constatat că anumite operațiuni de valorificare a deșeurilor nu au avut caracter real, organele din cadrul AFM sesizând organele de cercetare penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală.

Este de notorietate faptul că, la finele anului 2015, un control al AFM a descoperit falsa raportare în câteva OTR-uri existente, sesizând discrepanțe uriașe între cantitățile de deșeuri de ambalaje raportate drept reciclate și cantitățile reale de deșeuri în cauză. Conflictul a fost astfel deschis. Au urmat organele de cercetare penală, cu măsuri de indisponibilizare (sechestru și popriri) care, de această dată, au blocat sistemul de reciclare astfel cum acesta era și încă este construit. De aici încolo, bătăi de cap mari și stres pe măsură, dar mai important, consolidarea unui profund sentiment de neîncredere în sistemele de reciclare.

Practic niciun jucător vizat de OUG nr. 196/2005 (persoană juridică care introduce pe piață bunuri ambalate și OTR) nu mai are încredere în sistemele de reciclare propovăduite de legislația națională, în timp ce legiuitorul român nu pare să dorească să schimbe ceva.

Soluţii?

Pană la ora actuală nu au fost vehiculate soluții viabile privind situația. Idei există, dar este puţin apetit instituțional pentru a le implementa.

În acest context, persoanele juridice care introduc pe piață bunuri ambalate rămân cu sarcina de a implementa cele mai bune proceduri, astfel încât sistemele de gestionare a deşeurilor de ambalaje să funcţioneze în cei mai buni parametri, garantându-se astfel securitatea fluxurilor economice (generate de realizarea operaţiunilor de reciclare).