Momentele grele economice prin care trecem n-au venit tocmai bine pentru industria vendingului. Optimismul, însă, nu ni-l pierdem, iar acest lucru datorită noilor invenţii. Automatul cu touch screen, pentru că...

Tineri, tehnologie, vending

Momentele grele economice prin care trecem n-au venit tocmai bine pentru industria vendingului. Optimismul, însă, nu ni-l pierdem, iar acest lucru datorită noilor invenţii.

Automatul cu touch screen, pentru că în principal despre el e vorba, pare a fi luminiţa de la capătul tunelului pentru operatorii din vending. Să vă explicăm de ce. Asociaţia Naţională de Comerţ Automat din Statele Unite a scos la iveală cîteva procente inedite: 85% dintre utilizatorii aparatelor de vending au vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani. Suntem aproape siguri că şi în ţara noastră putem vorbi de cam acelaşi procent. De asemenea, majoritatea celor chestionaţi au spus că preferă un automat în locul unui chioşc sau a unui supermarket. Cum această grupă de vârstă (numită, informal, “Milenarii”) este obişnuită tot mai mult cu ideea de a folosi gadgete cu touch screen, aparatele de vending vor începe să devină tot mai utilizabile, prin simplul fapt că, datorită ecranului tactil, sunt incitante şi mai uşor de folosit. De fapt, nici nu ar trebui să ne mire faptul că această grupă de vârstă preferă serviciile automatizate, digitale, în locul celor clasice. “Ca să fiu cât mai clar, tinerilor le place să se joace cu tehnologia”, spunea, nu demult, Paul Schindelar, vice-preşedinte Kraft Foods.
Operatorii de vending sunt hotărâţi: cu cât le vor oferi automate mai performante, mai rapide şi mai interesante în aplicaţii, cu atât fidelitatea clienţilor din acest segment de vârstă va creşte. Este de-ajuns să ne amintim de modelul Diji-Touch, creat de Kraft şi Samsung, care este un fel de iPad imens şi cu ajutorul căruia poţi afla informaţii nutriţionale şi chiar roti în 360 de grade produsul de care eşti interesat. Ecranul poate oferi suport şi pentru clipuri promoţionale, ceea ce face ca aparatul de vending să devină mult mai interactiv decât acum câţiva ani.
O altă miză importantă de atins în viitorul apropiat de către operatorii de vending este asigurarea plăţii cu cardul de credit pe cât mai multe dintre aparate. În SUA, un studiu realizat de Apriva relevă faptul că peste 60% dintre operatori plănuiesc să introducă acest tip de sistem de plată în următoarele trei luni de zile. Un alt trend interesant este aşa-zisul Healthy Vending. Tinerii până în 30 de ani primesc tot mai des sfaturi, prin intermediul mediilor audio-vizual sau educaţional, cu privire la ceea ce mănâncă. Operatorii de vending trebuie să ia în considerare tot mai serios calitatea produselor din aparat şi, desigur, dorinţa consumatorului de a mânca sănătos.
Vendingul, însă, este o afacere bazată pe capital, aşa că lucrurile nu se vor schimba peste noapte, ci probabil în câteva luni sau chiar un an sau doi. Le aşteptăm cât mai repede, fiindcă lucrurile trebuie să devină, cum spuneam, cât mai interactive!