Foarte multă lume de pe la noi spune că vendingul nu înseamnă numai cafea…și au dreptate. Chiar dacă în țara noastră 80% din vending înseamnă afaceri cu automatele de cafea...

Vendingul nu înseamnă numai cafea

Foarte multă lume de pe la noi spune că vendingul nu înseamnă numai cafea…și au dreptate. Chiar dacă în țara noastră 80% din vending înseamnă afaceri cu automatele de cafea să știți că prin alte părți, vending înseamnă mult mai mult decât să-ți cumperi o cafea de la un automat.
Din păcate și reprezentativitatea nou înființatului Patronat al Industriei de Vending recunoaște acest adevăr: sunt foarte puține firme din alte domenii decât cafeaua prezente acolo; acesta este un alt subiect. Ce vreau să spun este că această cantonare a credinței că vendingul înseamnă doar cafea poate face destul rău industriei.
Companii care oferă automate de vending, fie că vorbim despre sisteme de plată, self-payment sau self checkout în parcări, sistemul public de transport din metrou sau de suprafață, în aeroporturi, sau pur și simplu în sistemul bancar este o realitate și în România. De asemenea, folosirea sistemelor kiosk în achiziția de îmbrăcăminte sau gadgeturi este o situație cu care nu ne întâlnim la noi, dar este bine primită la alții, mai ales în SUA și în Asia.
O întrebare firească este de ce la noi se mișcă atât de greu lucrurile? Sigur că mentalitatea noastră obosită că doar un vânzător sau un funcționar îți poate oferii un serviciu de încredere este perimată și în același timp consider că trăim un paradox: peste tot spunem că urâm cozile și aglomerația, că suntem “apăsați” de birocrație și corupția ce vine la pachet cu aceasta, dar cu toate acestea nu întelegem de ce trebuie să plătim mai mult pentru un produs sau un serviciu ce vine din vending?!
Cu toate astea ne considerăm un popor iubitor de nou și de mașinării. Multă lume spune “românilor le plac gadgeturile” sau “românii răspund bine la noutățile tehnologice”. Îmi par niște vorbe goale, fără acoperire în realitate, dovadă că nici măcar comerțul electronic nu este așa de bine dezvoltat ca în afară, dovadă că nici plățile cu cardul nu sunt așa de uzitate la noi (oamenii preferând să primească banii de salariu pe card și la finalul zilei de muncă să meargă la primul ATM să-i scoată pe toți). Lipsa de încredere în mașina este majoră. Mulți spun: ”nu sunt sigur că plata mea a ajuns unde trebuie”, alții până nu văd că biletul de hârtie este trecut prin compostor și perforat cu strășnicie nu cred că și-au plătit călătoria. Cu toate că a fost inventat cardul RFID (identificare prin frecvența radio) care deține o foarte bună urmărire și gestionare a datelor stocate, pot fi reîncărcabile și folosite pe post de abonamente, durata lor de viață fiind de 5 ani datorită materialului plastic din care sunt confecționate, sunt foarte greu de copiat, informațiile conținute fiind criptate, samd. De ce după 22 de ani de economie de piață nu există acest sistem sau altul asemănător implementat peste tot în România? Poate din același motiv pentru care încă se păstrează la un nivel ridicat vânzarea biletelor și abonamentelor de călătorie prin personal uman și nu prin mașini.
Aparatele de vânzare a laptelui, ouălor, a tichetelor de călătorie, plata cu SMS-ul a unei cafele sau a unui bilet de călătorie sau plata unor servicii prin trecerea telefonului mobil sau a cardului prin fața unui dispozitiv de vending este iarăși o noutate pentru țara noastră. Avem mașini de făcut pizza, sisteme GPS pentru urmărirea flotei de transport, sisteme automate de acces în parcări pe bază de cartelă, sisteme pentru parcări stradale, sisteme de taxare, ticketing. Ar trebui să se dezvolte vendingul mult mai mult în această direcție. Ar trebui să ne folosim de automate în cât mai multe direcții ale economiei, viața ne poate fi îmbunătățită prin aceste sisteme de vending. Dar ce ne frânează? Mentalitatea? Frica de nou? Neîncrederea în mașină?
Sau tocmai asta e problema. Schimbarea mentalităților, renunțarea la om ca liant în relațiile de schimb sau de furnizare de servicii face ca acestei schimbări să nu i se dea OK-ul de sus; pentru că să ne înțelegem România nu este țara în care schimbările să se producă de jos în sus, ci invers. Dacă mașinile ar avea drept de vot, mamă ce de automate de vending ar fi prin țară…Nu cred că se dorește o implementare prea “deep” a vendingului în societate. Încă nu aduce beneficiile necesare celor care se învârt în cercurile puterii. Dimpotrivă. Orice muncă depusă de automat în detrimentul omului și a locului său de muncă va face pe mulți politicieni să nu privească cu ochi buni vendingul. O altă problemă cu vendingul la noi este că destui oameni se mulțumesc să primească o calitate mai proastă a produselor sau serviciilor de la automat pentru că se consideră, vezi doamne, că l-ai primit de la o mașină și nu de la un vânzător. Societatea noastră este încă ancorată în mentalitatea conform căreia doar românul cu mâna lui îți poate oferii un produs de calitate. Încă ne mai considerăm multilateral dezvoltați, omul de tip nou nu a pierit…doar el putea/poate să-ți facă cu aceeași precizie o piesă la strung, dar să și cultive cu succes cartofi.
Care ar fi pasul următor în construirea unei societăți sa-i zicem de tip vending în România?
Cred că cel mai important lucru este să renunțăm a mai fi romantici și prostuți, ușor de manipulat și să devenim pragmatici, să știm ce vrem de la noi sau mai bine zis de la o mașină de vending raportând totul la nevoile noastre periodice sau zilnice. Automatul de vending este un aparat ce se (trebuie) utilizează des, este obligatoriu să-l punem la muncă în slujba dorințelor noastre economice, casnice, de business, de timp liber, fără menajamente.
Să renunțăm la tradiționalismul exacerbat ce-l afișăm acum. Nu ne face bine. Ne dă înapoi.
Auzim întrebări retorice de genu: ”când vom ajunge și noi ca japonezii în vending”. Probabil nu în secolul acesta și nu la viteza actuală de “îmbrățișare” a fenomenului; noi situându-ne doar în faza în care am înteles că doar cafeaua se poate cumpăra de la automatul de vending.
Japonezii muncesc 16 ore pe zi și își cumpără supă de la automat, Iphone de la automat, medicamente fără rețetă, prezervative sau laptopuri de la automat. Timpul lor e prețios. Al nostru nu. Dimpotrivă, noi chiar avem timp berechet de pierdut. La nivel de subconștient este o luptă în noi de neacceptare a mașinii în viața noastră, pentru că ne face să căștigăm timp. Când pierdem timp în fața unui automat pentru că acesta dă rateuri suntem fericiți că-l putem lua la picioare și că avem posibilitatea să ne refulăm toate frustrările pe el.
Mai avem de așteptat venirea lui Vending 2.0 în România…vendingul nu înseamnă numai cafea.